Ionuț Nedelcearu (26 de ani) este ca și transferat la Palermo, grupare din Serie B unde în trecut a evoluat și Dorin Goian (41 de ani), a anunțat jurnalistul italian Nicolo Schira.
Sezonul 2021-2022 nu a fost unul bun pentru românii Ionuț Nedelcearu și Vasile Mogoș, care au retrogradat în Serie C cu Crotone. Dacă cel de-al doilea este dorit insistent de Sudtirol, care tocmai a promovat, în premieră, în eșalonul secund al Italiei, fostul dinamovist este cu un picior în curtea lui Palermo.
Cei doi ar putea, astfel, să își continue cariera în Serie B, unde ar urma să se întâlnească din postura de adversari.
Portarul italian Mirko Pigliacelli a lăsat-o recent pe Universitatea Craiova pentru Palermo, unde presa din Italia susține că fostul dinamovist Ionuț Nedelcearu este ca și transferat.
Jurnalistul italian Nicolo Schira a anunțat că echipa unde în trecut a evoluat și Dorin Goian, între 2009 și 2011, îl transferă pe Ionuț Nedelcearu, care în această vară a fost dorit și de vicecampioana României, FCSB.
„Palermo îl ia pe fundașul central Ionuț Nedelcearu de la Crotone”, a scris ziaristul, specializat în piața transferurilor, pe rețelele de socializare.
Il #Palermo prende il difensore centrale Ionut #Nedelcearu dal #Crotone, a cui va come contropartita il terzino sinistro Maxime #Giron (contratto triennale). #calciomercato — Nicolò Schira (@NicoSchira) July 25, 2022
Il #Palermo prende il difensore centrale Ionut #Nedelcearu dal #Crotone, a cui va come contropartita il terzino sinistro Maxime #Giron (contratto triennale). #calciomercato
— Nicolò Schira (@NicoSchira) July 25, 2022
Ionuț Nedelcearu și-a făcut junioratul la Dinamo, apoi a jucat 89 de meciuri în tricoul formației de seniori a „câinilor”, pentru care a marcat de cinci ori. Au urmat transferul în Rusia, la Ufa (2018-2020), și experiențele de la AEK Atena (2020-2021) și Crotone (2021-2022).
La nivel de echipă națională, fundașul central a îmbrăcat tricoul reprezentativei de seniori a României în 21 de rânduri, reușind să marcheze două goluri pentru „tricolori”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER